Arhive lunare: Noiembrie 2009

Reguli de baza in asigurarea sanatatii porumbeilor

Principalele boli ale porumbeilor

1. Viermii – multi dintre crescatorii cu vechime, nu numai incepatorii, nu au fost deranjati niciodata de acestia.

Viermi intestinali

-porumbeii bolnavi au stare de somnolenta;
-slabesc si nu mananca cu pofta;
– dupa efectuarea tratamentului adecvat porumbeii de vin mai vioi;

Recomandari pentru tratament:

a)  Stozzon (praf) – se administreaza in apa aproximativ o data la 3 luni, timp de o zi.Propunerea mea este ca in ziua in care il administrati, porumbeii sa primeasca mai putina mancare decat de obicei, deoarece este un medicament puternic si poate produce stari de voma pasarilor. (se gaseste in farmaciile veterinare)

b) Uleiul de usturoi (poate fi folosit in combinatie cu drojdia de bere) – se umezesc grauntele cu ulei de usturoi si apoi se adauga eventual drojdia, inainte ca acestea sa fie puse in hranitoare. Este folosit ca modalitatea de a preveni aparitia si dezvoltarea anumitor bacterii in organism, insa nu poate fi considerat tratament.

2. Tricomonoza – unii spun ca virusul care duce la aparitia acestei boli este prezent in organismul oricarui porumbel, insa el trebuie mentinut la un nivel la care prezenta lui sa nu afecteze organismul. Aceasta boala apare in general la efort  pe baza slabirii organismului, dar si in situatiile in care umiditatea isi face prezenta in crescatorie,eventual cauzata de starea vremii de afara.

Modalitati de combatere si prevenire:

a) Metronidazol-ul uman (pastile). Este tratamentul consacrat pentru acest tip de boala si cu rezultatele cele mai bune. Se administreaza 3-5 zile cate 1/4 pastila, in prima zi 1/2 pastila. Este bine ca in timpul acestui tratament porumbeilor sa le fie administrate si anumite vitamine. (se gaseste in farmaciile umane).

b) Ronidazole 10% (praf). Durata recomandata a tratamentului este de 4-10 zile, de asemenea in combinatie cu vitamine, zilnic sau la doua zile, in functie de situatia din crescatorie. Este probabil cel mai folosit medicament pentru solutionarea acestei probleme.

3. Infectiile respiratorii – probabil boala care ne chinuie cel mai mult! Se manifesta cu excremente predominant lichide si/sau de culoare deschisa insotite in unele cazuri si de un miros intepator. De asemenea poate cauza umezirea excesiva a ochilor precum si murdarirea narilor. Se observa deseori si pierderea luciului penajului la porumbei. Durata tratamentului este de 4-8 zile si se recomanda folosirea vitaminelor in paralel. Tratamentul se repeta la 1-2 luni in extra sezon, iar in timpul sezonului se recomanda tratarea porumbeilor la cel mult doua-trei saptamani.

Variante de tratare/prevenire:

a) Enrofloxacina (solutie/pastile) / Enrofloxarom (solutie/pastile). Se gasesc in farmaciile veterniare si sunt preferate de multi deoarece sunt mai usor de procurat si administrat. Multi le considera insa slabe si asta este si parerea mea (depasite).

b) Doxivit (praf) combinat cu Tylosina (praf). Se gasesc in farmaciile veterniare.

c) Orni Special (pliculete specializate).

d) Lincospectin (solutie injectabila). Se administreaza 0.2ml/buc la 12/24 ore in functie de stadiul in care se afla boala. (Este un antibiotic cu spectru larg)

4.  Salmoneloza – este una din bolile foarte neplacute si nu totdeauna tratabila. In fazele avansate se manifesta cu paralizarea articulatiilor si/sau umflarea incheieturilor.

Cu toate acestea nu este insa o boala frecventa. Este mai degraba o boala care se ia, decat care apare, de aceea evitati sa aduceti in crescatorie pasari care provin din medii cu probleme.

Modalitati de combatere si prevenire:

a) Lincospectin (solutie injectabila). Se administreaza 0.2ml/buc la 12/24 ore in functie de stadiul in care se afla boala.

b) Parastop (pliculete specializate).

5.  Paramixoviroza – cu siguranta una dintre cele mai dure boli care pot aparea la porumbei, dat fiind ca deseori duce la mortalitati. Se manifesta in prima faza prin excremente apoase si lipsa poftei de viata. In fazele finale, se manifesta cu pierderea echilibrului si rasucirea gatului.

Modalitatea de prevenire a acestei boli este vaccinarea cu vaccin special. Crescatorii care participa la concursurile cu porumbei sunt obligati ca la inceputul fiecarui an, respectiv la inceputul sezonului cu puii (pentru cei aflati in cauza) sa-si vaccineze porumbeii impotriva acestei boli.

Exista doua tipuri de vaccin anti-paramixoviroza:

a) Vaccinuri care asigura imunitatea la boala pentru 6 luni (Columbovac, Paramixovacol etc)

b) Vaccinuri care asigura imunitatea la boala pentru 12 luni (Newcavac, Nobilis etc.cunoscute drept “cele laptoase”)

Important: De remarcat insa ca, inaintea vaccinarii pasarilor cu vaccin anti-paramixoviroza, acestea trebuie sa aiba o stare de sanatate perfecta! Altfel, exista riscul ca vaccinul sa nu-si faca efectul dorit.

Tratamentele obligatorii premergatoare vaccinarii anti-paramixoviroza sunt:

1. Viermi

2. Tricomonoza

3. Infectii respiratorii

4-5. Coccidioza si Salmoneloza (in caz ca nu au mai fost tratate niciodata, sau au mai existat probleme de la ultima tratare impotriva acestor boli)

Cu propunerea de a se tine cont de numarul maxim de zile recomandat mai sus pentru fiecare din aceste tratamente.

6.Coccidioza– apare in general in crescatoriile umede.Multi crescatori nu trateaza medicamentos coccidioza, deoarece este bine stiut ca aceasta poate fi tinuta in frau prin pastrarea unei crescatorii uscate. Este general valabil faptul ca un mare inamic al porumbeilor este umezeala.

TRATAMENT: Medicamentatie: Coccistop, BS, Amprol-plus.

Sper ca aceste articol este bun pentru incepatori si nu numai.

Va doresc sanatate.

Categorii: Boli si tratamente | 2 comentarii

Educaţia puilor

Căderea primei pene marchează sfârşitul primei perioade de creştere a puilor, iar primele zboruri indică că puiul s-a obişnuit cu casa şi împrejurimile. Intre timp trebuie să procedăm la educarea lor.
Educaţia  are  scopul  de  a  dezvolta  facultăţile  fizice,  intelectuale  şi  morale.  Acestea  ajută  la  formarea  exemplarului bun, perfect, dorit de fiecare columbofil. Voinţa trebuie să fie  în permanenţă în atenţia noastră, să o dezvoltăm puilor, căci voinţa este produsul  inteligenţei şi  inteligenţa duce la perfecţiunea  individului. Deci a educa puii reuşim să le impunem inteligenţa (dacă o au).
Se cunoaşte de către toţi amatorii că, columbofilia este o ştiinţă absolută în arta de a educa şi de a observa.
Puii de porumbei trebuie educaţi la fel cum un profesor îşi educă copiii. Este o artă de a creşte un porumbel călător,pentru că arta este de a-i face educaţie trebuincioasă vieţii lui.
Un  columbofil  priceput  simte  o  adevărată  plăcere  de  a  se  ocupa  de  noua  generaţie,  deoarece  aceasta reprezintă speranţa, viitorul, este capabilă oricând să  înlocuiască maturii care  într-un dezastru ar putea  fi distrus
total. De asemenea, se pot înlocui cei epuizaţi complet în concursurile prea dure, unde oboseala le poate fi fatală, distrugându-le organele interne şi în special ficatul. Apoi păsările de pradă fac multe victime, precum şi pierderile la câmp,  sau  de  pe  casă,  ne  produc mari  pierderi  în  efectivele maturilor.
Pe  scurt,  se  impune  ca  în  fiecare an  să dispunem  de  un  stoc  de  pui  de  înlocuire  a  tuturor  pierderilor  cauzate  din  diverse motive.  Acestea  se  fac  prin utilizarea  stocului  de  tineret  pentru  a  acoperi  golurile  produse.  Se  impune  deci  ca  în  fiecare  an  să  creştem  un număr suficient de pui pentru a putea fi eventual folosiţi la timpul oportun. Pentru uşurinţa educării puilor se impune ca ei să fie izolaţi într-o volieră separată de porumbeii maturi. Totodată, compartimentul rezervat tinerilor trebuie să fie dotat cu odihnitori pentru ca puiul să stea confortabil. Odihnitorile vor fi individuale.
În fiecare seară vom controla ca puiul să se odihnească în acelaşi loc,
pentru a le dezvolta simţul de proprietate. Dacă un pui nu stă la locul său vom
căuta  să-l mutăm  la  locul  lui.  Această  lucrare  trebuie  făcută  cu  răbdare  şi blândeţe, vorbind cu puii. Ei vor înţelege şi în câteva zile se vor odihni fiecare numai  la  locul  lui. Dacă  întâlnim un  recalcitrant,  care  refuză  cu  încăpăţânare să  treacă  la  locul  lui,  trebuie  să  vedem  ce  este  cu  această  încăpăţânare.  îl vom lua atunci cu toată blândeţea şi-l vom aşeza la locul lui, ameninţându-l cu degetul. Dacă  totuşi  pleacă  de  la  locul  lui  deoarece nu-l  place,  sau  are  alte motive, trebuie lăsat în pace la acel loc.
Când  totul  merge  bine,  adică  fiecare  pui  îşi  cunoaşte  locul, columbofilul  trebuie  să  fie mulţumit  de  inteligenţa  puilor  şi  de  simţul  lor  de proprietate,  care  va  apăra  locul  deodihnă de intruşii neagreaţi de el.
Deci  dacă  columbofilul  va  încerca  să  ia  puiul  din  locul  său,  acesta  va  riposta,  lovind  cu  ciocul,  sau  cu  aripa, împotrivindu-se să fie ridicat din locul său de odihnă. El se simte stăpânul locului său, fapt care dovedeşte că el apriceput că trebuie să-şi exercite dreptul de proprietate folosind toate puterile sale. Sunt unii puiendri care vor folosi toate mijloacele de a ieşi  în evidenţa columbicultorului, sărind pe umerii lui, pe cap, să-l ciupească de urechi etc.
Desigur  că este o mare plăcere pentru ace! columbicultor de a avea astfel de porumbei  şi acest  lucru are mare importanţă văzând rolul mare pe care l-a jucat educaţia puilor săi.
Ce  păţesc  alţi  columbofili  care  aleargă  prin  volieră  ca  să  prindă  porumbeii?  Toţi  porumbeii  lui  sunt brutalizaţi pentru a fi prinşi şi acest lucru desigur că nu este bun.
Puii  bine  educaţi, mai  bine  zis  dresaţi,  pot  fi  asemuiţi  cu  câinii  bine dresaţi,  sau  cu  caii  de  la  circ,  care atunci când dresorul  trozneşte din bici caii  înţeleg că  trebuie să execute, şi se  întorc  întocmai  în direcţia ordonată de dresor.
Între  timp  puii  încep  să  se maturizeze,  fapt  constatat  prin  năpârlirea  primelor  2-3  pene,  când  ei  pot  fi socotiţi ca bine  învăţaţi să zboare  în jurul casei (crescătoriei).  Căderea primei pene marchează sfârşitul primei perioade de creştere a puilor, iar primele zboruri indică că puiul s-a obişnuit cu casa şi împrejurimile. Intre timp trebuie să procedăm la educarea lor.   Educaţia  are  scopul  de  a  dezvolta  facultăţile  fizice,  intelectuale  şi  morale.  Acestea  ajută  la  formarea exemplarului bun, perfect, dorit de fiecare columbofil. Voinţa trebuie să fie  în permanenţă în atenţia noastră, să o dezvoltăm puilor, căci voinţa este produsul  inteligenţei şi  inteligenţa duce la perfecţiunea  individului. Deci a educa puii reuşim să le impunem inteligenţa (dacă o au).   Se cunoaşte de către toţi amatorii că, columbofilia este o ştiinţă absolută în arta de a educa şi de a observa. Puii de porumbei trebuie educaţi la fel cum un profesor îşi educă copiii. Este o artă de a creşte un porumbel călător, pentru că arta este de a-i face educaţie trebuincioasă vieţii lui.   Un  columbofil  priceput  simte  o  adevărată  plăcere  de  a  se  ocupa  de  noua  generaţie,  deoarece  aceasta reprezintă speranţa, viitorul, este capabilă oricând să  înlocuiască maturii care  într-un dezastru ar putea  fi distrus total. De asemenea, se pot înlocui cei epuizaţi complet în concursurile prea dure, unde oboseala le poate fi fatală, distrugându-le organele interne şi în special ficatul. Apoi păsările de pradă fac multe victime, precum şi pierderile la câmp,  sau  de  pe  casă,  ne  produc mari  pierderi  în  efectivele maturilor. Pe  scurt,  se  impune  ca  în  fiecare an  să dispunem  de  un  stoc  de  pui  de  înlocuire  a  tuturor  pierderilor  cauzate  din  diverse motive.  Acestea  se  fac  prin utilizarea  stocului  de  tineret  pentru  a  acoperi  golurile  produse.  Se  impune  deci  ca  în  fiecare  an  să  creştem  un număr suficient de pui pentru a putea fi eventual folosiţi la timpul oportun. Pentru uşurinţa educării puilor se impune ca ei să fie izolaţi într-o volieră separată de porumbeii maturi. Totodată, compartimentul rezervat tinerilor trebuie să fie dotat cu odihnitori pentru ca puiul să stea confortabil. Odihnitorile vor fi individuale.   În fiecare seară vom controla ca puiul să se odihnească în acelaşi loc, pentru a le dezvolta simţul de proprietate. Dacă un pui nu stă la locul său vom căuta  să-l mutăm  la  locul  lui.  Această  lucrare  trebuie  făcută  cu  răbdare  şi blândeţe, vorbind cu puii. Ei vor înţelege şi în câteva zile se vor odihni fiecare numai  la  locul  lui. Dacă  întâlnim un  recalcitrant,  care  refuză  cu  încăpăţânare să  treacă  la  locul  lui,  trebuie  să  vedem  ce  este  cu  această  încăpăţânare.  îl vom lua atunci cu toată blândeţea şi-l vom aşeza la locul lui, ameninţându-l cu degetul. Dacă  totuşi  pleacă  de  la  locul  lui  deoarece nu-l  place,  sau  are  alte motive, trebuie lăsat în pace la acel loc.   Când  totul  merge  bine,  adică  fiecare  pui  îşi  cunoaşte locul, columbofilul  trebuie  să  fie mulţumit  de  inteligenţa  puilor  şi  de  simţul  lor  de  proprietate,  care  va  apăra  locul  de odihnă de intruşii neagreaţi de el. Deci  dacă  columbofilul  va  încerca  să  ia  puiul  din  locul  său,  acesta  va  riposta,  lovind  cu  ciocul,  sau  cu  aripa, împotrivindu-se să fie ridicat din locul său de odihnă. El se simte stăpânul locului său, fapt care dovedeşte că el a priceput că trebuie să-şi exercite dreptul de proprietate folosind toate puterile sale. Sunt unii puiendri care vor folosi toate mijloacele de a ieşi  în evidenţa columbicultorului, sărind pe umerii lui, pe cap, să-l ciupească de urechi etc.
Desigur  că este o mare plăcere pentru ace columbofilul de a avea astfel de porumbei  şi acest  lucru are mare importanţă văzând rolul mare pe care l-a jucat educaţia puilor săi.
Ce  păţesc  alţi  columbofili  care  aleargă  prin  volieră  ca  să  prindă  porumbeii?
Toţi  porumbeii  lui  sunt brutalizaţi pentru a fi prinşi şi acest lucru desigur că nu este bun.   Puii  bine  educaţi, mai  bine  zis  dresaţi,  pot  fi  asemuiţi  cu  câinii  bine  dresaţi,  sau  cu  caii  de  la  circ,  care atunci când dresorul  trozneşte din bici caii  înţeleg că  trebuie să execute, şi se  întorc  întocmai  în direcţia ordonată de dresor.   Între  timp  puii  încep  să  se maturizeze,  fapt  constatat  prin  năpârlirea  primelor  2-3  pene,  când  ei  pot  fi socotiţi ca bine  învăţaţi să zboare  în jurul casei (crescătoriei). Ei au  tendinţa de a sta pe acoperişul casei, sau  sa vagabondeze pe alte case, la câmp sau cu alte stoluri etc. Trebuie ţinut seamă că puiul este ca şi un copil. Dacă ne ocupăm de copil iese ceva din el, dacă nu ne ocupăm iese un vagabond. Este perioada când muşchii lor şi simţul de orientare trebuie să se dezvolte, organele interne să fie învăţate cu zborul greu etc. Acestea se realizează prin antrenamente repetate şi bine dirijate. în primul rând antrenamentul se face când stomacul este gol, căci zborul se face  cu  uşurinţă  de  porumbel  şi  acest  zbor  va  stimula  pofta  de  mâncare.  Va  trebui  să  facem  două  zboruri: dimineaţa şi seara.
La început vom lăsa puii să zboare din plăcerea lor şi desigur că nu vor sta prea mult în aer şi vor ateriza cu  trupa pe acoperişul  casei.  în acest moment  îi vom  chema  la hrană  cu  sunetul ales de noi  încă de  la  început când am  trecut  la hrănirea  lor după  înţărcare. Deci  îi vom  chema printr-un  fluierat din gură  sau  cu ajutorul unui fluier (sau alt semnal ales de noi).

Cei care nu vor să intre îi vom pedepsi şi nu le vom da hrană decât la tainul următor (seara). El va înţelege că a fost pedepsit şi în scurt timp va fi foarte ascultător şi va iubi mai mult pe cel care se ocupă de el. Deci pe  zi  se vor da două mese  la aceşti puiandri. Prima  în  jur de ora 9,  cea de a doua după  zborul de  seară.

Prima masă va fi cu puţine grăunţe, iar cea de a doua va fi puţin mai abundentă şi servită către ora 17. In tainul de seară  se va  introduce 1/3 grâu  încolţit  care  conţine multe vitamine, mazăre, porumb etc. Trebuie procedat după cum se spune: „Făcut focul încet, încet”.  Excesul  de  alimentaţie,  adică  acumularea  în  organism  a  substanţelor  hrănitoare  în  proporţie mai mare decât nevoile strict necesare,  îngreunează porumbelul  în zbor, îngroaşă sângele,  tulbură regularitatea funcţiunilor şi  duce  sigur  la  intoxicaţie.  Puiandrul  trebuie  să  elimine  totalitatea  substanţelor  inutile.  De  aceea  este  foarte important de a-i menţine în permanenţă corpul uşor. A nu se uita că în hrana zilnică să le servim 1/10 sămânţă de in, care produce o evacuare a deşeurilor în cele mai bune condiţiuni.

Antrenamentele  zilnice  nu  trebuie  să  lipsească  din  programu puiendrilor. Porumbelul  trebuie  să  zboare între  20-30  minute,  de  două  ori  pe zi  ,  Zborul  contribuie  la  fortificarea  musculaturii  şi  a  plămânilor sănătoşi, asigurând o stare de sănătate perfectă. Durata de zbor nu poate fi impusă de la început. Ea se măreşte progresiv în timp de mai multe săptămâni, zilnic mărindu-se cu câteva minute în plus. La început poate fi necesar să apelăm la drapel, sau alt mijloc, pentru a-i determina pe pui să zboare. De regulă, această educaţie a zborului se face cu multă uşurinţă, căci porumbelul călător nu este prost, din contră, înţelege ceea ce cerem de la el. El îşi dă seama când zborul trebuie să se întrerupă şi revine la porumbarie la momentul potrivit fără să fie nevoie să-l chemăm. In orice  caz,  dacă  acest  lucru  nu  se  întâmplă  trebuie  ca  la  primul  nostru  semnal  (fluieratul),  deci  la  cea mai mică chemare sau  la cel mai mic zgomot pe care-l producem cu grăunţele  în  tavă (găletuşă etc.) zborul  trebuie să se întrerupă,  iar puii să vină  „grămadă”  în porumbarie şi să  intre  imediat  înăuntru. Acesta este semnul că sunt bine dresaţi  şi  că  sunt  în  perfectă  stare  de  sănătate.  Exerciţiul  regulat,  zilnic  şi  obligatoriu, moderaţia  în  hrană,  o alimentare sănătoasă, fără excitanţi, bogată  în vitamine, dresajul  încet,  încet,  iată regimul ce trebuie impus puilor.

Acest regim le formează temperamentul bun, constituţia solidă, într-un cuvânt porumbei de mare viitor, cu condiţia de a-i opri de la orice exces sau abuz, care s-ar comite în dauna dezvoltării şi educaţiei lor.

Categorii: Articole interesante | Lasă un comentariu

Ce fel de porumbei trebuie să ne procurăm în crescătoria noastră

Orice columbofil începător şi chiar avansat,  trebuie să-şi procure  în volierele sale cel puţin 2-3 perechi dintr-o  rasă binecunoscută,  care a dat  rezultate  şi unde porumbeii nu diferă decât prin unul  sau două  caractere maximum şi care să provină de la columbofili serioşi, cu o ţinută morală recunoscută şi care se ocupă de mai mulţi ani de creşterea porumbeilor călători.

Odată procurată această  rasă,  crescătorul  trebuie  să o păstreze  cu grijă  în  toate  calităţile ei  fizice  şi de zbor, aşa cum Ie-a avut la crescătorul de la care a provenit.Acestor  porumbei  călători  trebuie  să  li  se  asigure  o  volieră  sănătoasă,  spaţioasă,  corespunzătoare numărului de porumbei călători pe care crescătorul doreşte să-i prăsească. Ea trebuie să fie luminoasă, cu mult aer, însorită în interior, cu boxe pentru reproducători şi locuri de odihnă pentru toţi ceilalţi porumbei din crescătorie.Dacă este posibil este necesar ca îngrijirea acestor porumbei călători să fie cât mai apropiată de aceia pe care a avut-o la crescătoria de unde au fost luaţi.

Porumbeii  ce  ne  dorim  să  ni-i  procurăm  trebuie  să  fie  bine  dezvoltaţi,  dar  nu  prea mari  –  greoi  -,  să  fie muşchiuloşi, cu penaj bogat şi mătăsos. Să aibă o ţinută mândră, să fie fixaţi pe picioare, o privire ageră pentru a preîntâmpina greutăţile grelelor concursuri. Vechii campioni belgieni (Ernest, Duray, Dr. Arthur Bricoux din Jolimont, precum şi cei din Franţa  – Paul Sion, Robert Sion, Pierre Dordin etc.) nu agreau  în volierele  lor decât porumbeii foarte bine dezvoltaţi, fără defecte fizice, care de cele mai multe ori se pot  transmite cu uşurinţă, chiar dacă sunt mici  şi  invizibile.  Exemplarele mici  erau  eliminate  şi  nu  opreau  decât  pe  cei  normal  dezvoltaţi,  aşa  după  cum procedau  şi  spartanii  cu  copii  necorespunzători  din punct de vedere fizic şi pe care-i suprimau.

Un porumbel mic, fără forţă musculară şi fără o greutate  portantă  corespunzătoare  este  purtat  de  un vânt  puternic  ca  pe  o  hârtiuţă  şi  deci  nu  mai  poate ajunge la crescătorie. într-un zbor de fond, de 800-1000 km,  porumbelul  poate  întâlni  multe  intemperii  (ploaie, vânt, caniculă etc.) şi nu vor învinge decât cei cu voinţă şi  o  structură  atletică,  muşchi  de  oţel  şi  spirit  de orientare  foarte  dezvoltat.  Pentru  aceste  considerente sunt mult apreciaţi cei cu calităţile şi cu fizicul menţionat mai sus.Porumbeii procuraţi este bine să provină deci din familii a căror părinţi şi ascendenţi au avut calităţi de zbor deosebite şi a căror familii sunt constante, având caractere fizice cât mai asemănătoare.

Porumbeii  achiziţionaţi  trebuie  să  aibă  sexul  bine  imprimat,  atât  pentru mascul  cât  şi  pentru  femelă,  cucaracteristicile respective.în situaţia când această  imprimare de sex, ca  înfăţişare nu corespunde, adică: masculul are capul de  femelă,  iarfemela cap de mascul,  în ambele cazuri se apreciază că acest  fapt ar  reprezenta un defect. Un mascul care are cap de femelă nu face o impresie bună.

Marii crescători susţin că un asemenea mascul, la zboruri şi în crescătoriile lor nu reprezintă o valoare sportivă.În  ceea  ce  priveşte  femela  cu  aspect  de mascul,  părerile  lor  sunt  că  un  astfel  de  exemplar  va  efectuazboruri de calitate  în mod permanent şi aproape  întotdeauna sunt „stâlpi de  temelie” al crescătoriilor acestora, cu condiţia de bază ca ele să aibă o origine bună. Este mult mai greu să obţinem o femelă frumoasă decât un mascul frumos.  Faptul  acesta  este  confirmat  de  numeroase  expoziţii  de  porumbei  călători.  Femelele  sunt  acelea  care imprimă fizicul produşilor şi de aceea este necesar să avem femele reuşite în crescătoria noastră şi chiar cu aspect de mascul. O  femelă puternică, cu aspect de mascul, provine dintr-o  femelă bună prăsitoare. De asemenea, din femele de prăsilă obţinem  cei mai  frumoşi descendenţi,  care au  condiţie  standard necesară  şi bune  rezultate  la zbor.

Încă  din  anul  1896,  în  Belgia  şi  alte ţări din apus, s-a tras concluzia, în general, de către  marii  columbicultori,  că  porumbeii celebrii,  care  dau  cele mai  bune  rezultate  la zbor  şi  erau  premiaţi  pe  primele  locuri  la expoziţii,  proveneau  din  astfel  de  femele  cu aspect de mascul.   Când  un  exemplar tânăr şi puternic pe care-l considerăm mascul şi  este  în  realitate  femelă,  atunci  trebuie  să-l păstrăm  cu  grijă,  deoarece  descendenţii  unei asemenea  femele  ne  poate  produce exemplare  valoroase,  dacă  o  împerechem raţional şi are o origine familială de renume.

O  femelă  mică,  pipernicită  are tendinţa de a moşteni defectele strămoşilor săi. Dacă dintr-o anumită pereche de porumbei s-a născut tineret mai mic decât tipul respectiv, acest lucru ne conduce la faptul că perechea de prăsilă n-a fost bine potrivită.

Dacă  avem  un  zburător  de  calitate,  dar  necorespunzător  fizic,  atunci  să-l  lăsăm  să  obţină  succese  în zboruri, dar să nu-l destinăm pentru prăsilă, deci să producă descendenţi. El va produce un tineret mai mic decât el, iar după câţiva ani vom avea o crescătorie de porumbei mici, pitici, necorespunzători din punct de vedere fizic.

Mijlocul cel mai sigur şi cel mai eficace de a preîntâmpina ruina crescătoriei este folosirea pentru naşterea tineretului, a unei femele puternice, cu toate că are aspect de mascul.

Nu  trebuie păstraţi: descendenţii care  în ceea ce priveşte  fizicul, forma  lor, lasă  foarte mult de dorit. Este necesar ca un columbofil inteligent crescător de porumbei călători, să pornească de  la  început, cu păsări de rasă bună,  material  valoros,  provenind  dintr-o  crescătorie  de  porumbei  omogeni,  cu  aspecte  fizice  de  standard internaţional, urmând ca el să facă numai selecţionarea produşilor şi să elimine pe cei nereuşiţi şi necorespunzători la zbor. Va trebui deci să oprească   subiecţii cei mai reuşiţi şi în felul acesta columbofilul fie începător, sau avansat, nu va mai avea nevoie să aştepte ani mulţi ca să poată să obţină rezultatele mult dorite în crescătoria sa.

Trebuie ştiut că dintr-un cuplu valoros, descendenţa scade ca valoare sportivă şi aspecte fizice şi că numai printr-o împerechere consangvină între cele mai bune elemente din cuplul respectiv şi o selecţie severă, putem să alegem pe cei mai buni, astfel vom păstra rasa la nivelul procurat sau eventual să fie depăşită.

Desigur că pentru  îmbunătăţirea  rasei ce o avem este absolut necesar să mai achiziţionăm porumbei de rasă bună şi cu un  standard  fizic  remarcabil, care desigur şi  la zborurile efectuate de descendenţii  lor ne vor da satisfacţiile mult dorite de fiecare.

Columbofilul  nu  poate  deci  fi  un  rău  columbicultor,  dar  un  bun  antrenor  sau  bun  columbicultor  şi  rău antrenor. Rolul nostru  în columbofilie este de a fi şi una şi alta: şi bun antrenor şi  totodată bun columbicultor. Noi trebuie să reunim într-un tot unitar ştiinţa antrenamentelor porumbeilor călători, cu ştiinţa creşterii porumbeilor care este columbofilia.

Greutatea  în columbicultura constă  în  faptul că există, dealtfel ca  în orice  fiinţă, caractere care se văd şi altele care nu se văd.Toţi  dorim  să  posedăm  porumbei  foarte  buni,  care  să  brieze  tot  timpul  şi  pe  vând  puternic,  pe  toate distanţele, oricare ar  fi condiţiile  în care se găseşte, dar aceste păsări aproape nu există. Cine-spune că posedă afirmă un neadevăr. Unii porumbei sunt foarte buni la viteză alţii, la demi-fond, alţii: la fond, iar alţii vin bine pe timp senin,  în  timp  ce  alţii  pe  vreme  rea,  care  deobicei  predomină  în  ţara  noastră  în  lunile  când  se  derulează concursurile. Sunt unii porumbei care vin pe timpul cutremurelor, explozii solare etc.

Prin aceasta vreau să arăt că cel ce doreşte să fie un bun columbofil de la început trebuie să se axeze ce porumbei doreşte să păstreze, căci această categorie de porumbei cumpăraţi vor forma temelia crescătoriei.

Trebuie, deci, să ne hotărâm ce fel de porumbei dorim, apoi să căutăm constituţia fizică dorită, ereditatea porumbelului,  care  este  scrisă  în  pedigreu,  căci  acest  minunat  „motoraş”  ciudat  zburător  diurn  este  o  fiinţă complexă, care însă şi astăzi ascunde multe curiozităţi, pentru care fapt este îndrăgit aşa de mult de columbofili din cele mai vechi timpuri.

Dacă  dorim  să  populăm  crescătoria  cu porumbei  de  fond,  care  sunt  cei  mai  căutaţi  de columbofili,  va  trebui  să  ţinem  cont  de  mai  multe particularităţi;  fiecare  individ  se  naşte  cu  procesul  său ereditar,  deci  care  se  transmite  prin  moştenirea calităţilor  predecesorilor  săi  (reproducere,  rezultate  la concursuri  care pot  stabili precis dacă porumbelul este de fond sau viteză).

S-au  văzut  porumbei  slabi  în  aripă  sau  rău formaţi  la spate,  triumfând  la curse  lungi şi  luând  locuri de vârf  în  probele  cele  mai  grele.  Acestea  însă  sunt cazuri  rare,  dar  care  dovedesc  bine  că  sângele,  rasa este un factor de care trebuie totdeauna să ţii seama pentru a obţine succese în concursuri.

Creierul porumbelului este  tot atât de  indispensabil ca şi muşchii, aripile,  inima şi plămânii şi nici cel mai rutinat şi apreciat arbitru naţional sau internaţional, din întreaga lume nu poate judeca la vedere, dacă porumbelul le are, sau sunt necorespunzătoare. Toate acestea i-au fost dăruite porumbelului ca şi  tuturor vieţuitoarelor de pe glob numai de puterea divină a lui Dumnezeu.

Porumbelul de  fond are  sternul mai  lung, mai bine  zis de mărime mijlocie. El este dur,  solid. Când este prea  lung  este  ieşit  în  afară,  dar  el  este  apreciat  când  este  solid,  neted  şi  să  vină  aproape  să  se  confunde  cu oasele furculiţei, care trebuie să fie cât mai apropiate. Atunci spunem că porumbelul este „bine format la spate” şi dacă el are un piept bun, plămâni buni, o  inimă solidă, muşchii bine  formaţi, antrenaţi, există şanse de a-l vedea reuşind la un concurs de fond şi mai ales dacă a moştenit în cel mai înalt grad facultatea de orientare în aer.

Minimum de încărcătură, maximul de putere, antrenament şi sânge (rasă), acestea sunt condiţiile de căutat pentru a obţine rezultate în cultura porumbelului de fond şi în concursurile organizate pentru fond.

Coloritul irisului nu s-a dovedit că ar juca un rol deosebit în ceea ce priveşte clasarea porumbelului călător.De asemenea, inelul de valoare.Există porumbei buni călători cu toate categoriile de ochi. Nuanţele irisului  indica numai caracterele rasei,de  asemenea,  inelul  de  valoare,  dungile  negre,  ochiul  tricolor,  bicolor  au  importanţă  decât  în  interiorul  rasei  ce creştem, ca şi petele negre, musca (punctul alb) la ochi, târtiţa albă, tresele ruginii, unghiile negre sau albe etc.Acestea toate sunt deci caracterele rasei, în legătură cu câteva fenomene ereditare şi care dispar, persistă,apar sau reapar.

Categorii: Articole interesante | 1 comentariu

Cum arată tipul porumbelului favorit ales pentru reproducţie

Dacă dorim să reproducem dintr-o pereche bună de porumbei de viteză  trebuie să  împerechem doi  tineri născuţi  în  acelaşi  sezon  al  anului  respectiv. Descendenţii,  deşi  vor  fi  rapizi,  plini  de  energie,  nu  vor  avea  însă rezistenţă, împerecheaţi în continuare între ei, urmaşii vor conduce la degenerarea rasei.

Încrucişările  între  un  mascul  bine  selecţionat  şi  o  femelă  bună,  constituie  în  cele  mai  multe  cazuri producerea campionilor. Un porumbel frumos nu este întotdeauna bun. Nu este bine a face o încrucişare de sânge necunoscut. Această operaţiune de cele mai multe ori se soldează cu un eşec. Pentru ameliorarea rasei trebuie să alegem  un  bun  raseur. Calităţile  pe  care  el  trebuie  să  le  aibă  le  vom  arăta  în  cele  ce  urmează. Prima  dată  ne izbeşte privirea şi ţinuta păsării. Ochiul trebuie să fie deci scânteietor şi plasat în centrul capului, să fie expresiv şi să privească uşor înainte. Pupila rotundă, neagră şi mobilă cu irisul lucios şi divers colorat.Porumbeii cu ochii înconjuraţi de membrane groase trebuie abandonaţi, căci acestea îngreunează vederea în zbor.

Ţinuta  trebuie  să  fie  maiestuoasă  adică  să  aibă  o prestanţă  frumoasă. Va sta aproape drept pe  labe, gâtul său va trebui să facă un unghi aproape drept de circa 90 de grade faţă de coloana sa vertebrală. Suprafaţa toracică să fie curbă ca  o  carenă  a  unei  bărci,  să  nu  aibă  suprafaţa  plană, adâncituri sau alte asperităţi.

Adâncimea  pieptului  indică  o  bună  dezvoltare  a organelor interne, în special a inimii şi plămânilor, ajutându-i la zborurile de lungă durată. îndepărtaţi masculii cu aspect de femelă şi femelele cu aspect de mascul, aceştia nefiind buni reproducători.

Carena sternală va  fi dreaptă, uşor bombată şi dotată de muşchii pectorali, care  trebuie să  fie rezistenţi, puternici  şi  traşi  (subţiaţi  de-alungul  sternului).  Sternul  scurt  denotă  un  porumbel  de  viteză,  iar  sternul  lung  ne indică  rezistenţa  învingătorilor de  fond. Coada să  fie scurtă, subţire  (pe o pană) nu  foarte stufoasă,  încărcată de pene. Osul bazinului să fie solid la mascul şi cât mai apropiat de stern şi furcuţa (cele două oase) cât mai apropiate între ele. La femelă oasele bazinului sunt mai largi şi mai flexibile.

Articulaţiile aripilor să  fie  foarte suple. Aripa dură nu este preferată. Pe  lângă  toate aceste calităţi  trebuie neapărat  să  cunoaştem  şi  rasa-linia-suşa păsării. O  rasă  renumită  rar dă greş  şi de  cele mai multe ori din vina columbofilului sau a timpului nefavorabil, care este obligat să-l învingă pentru a ajunge la crescătoria sa. Nu poate face acest  lucru dacă nu are o sănătate perfectă, putere de zbor şi spirit de orientare, precum şi o voinţă de  fier pentru a învinge greutăţile zborului şi ale naturii.

Categorii: Articole interesante | Lasă un comentariu

Alegerea bunilor reproducători

Într-o  porumbărie,  alegerea  reproducătorilor  are  o  importanţă  deosebită.  Succesele  în  concursuri  şi continuitatea  lor  sunt  urmarea  întrebuinţării  fireşti  şi  regulate  a  calităţii  acestor  reproducători.  Acestea  sunt adevăruri importante pe care le vom aprofunda în cele ce urmează.

Subliniem că nu putem categorisi un porumbel ca  fiind bun  reproducător doar atunci când din acesta  se naşte doar în mod accidental un porumbel bun.

Un veritabil porumbel categorisit că este bun  reproducător sau  reproducătoare de valoare  trebuie să dea cel  puţin  un  descendent  (mascul  sau  femelă)  foarte  bun,  de  calitate  deosebită,  în  fiecare  an.  Din  acest motiv columbofilul trebuie  să  reproducă  urmaşi  numai  din  porumbeii  ieşiţi  dintr-o  linie  bună,  iar  descendenţii  să fie selecţionaţi în concursurile columbofile ce se derulează în anul respectiv.

Dacă  ascendenţii  porumbelului  ales  pentru  reproducţie  a  avut  rezultate  bune  în  concursuri,  rezultate menţionate  în pedigreul său, putem  fi aproape siguri că  toate defectele  importante au  fost eliminate  în beneficiul calităţilor  fizice  şi  psihice  şi  ele  se  vor  regăsi  la  descendenţi.  Este  indicat  să  reproducem  cu  porumbei  care

evoluează către un maximum de calitate, sau din cei care marchează o ameliorare, un progres, o superioritate faţă de părinţii lor. Mediocrităţile trebuie să nu fie admise în cultură.

Ameliorarea  calităţilor  de  zbor  a porumbeilor  călători  presupune  deci  căutarea permanentă a noului ce poate şi  trebuie să ducă la  progres.  Exemplarul  nou,  valoros  pe  care-l caută  fiecare  dintre  noi  şi  care  ne  poate  aduce mari  satisfacţii,  poate apare în  voliera  noastră  a fiecăruia,  la  oricine  cultivă  o  rasă,  dar  trebuie observat la timp, introdus imediat la reproducţie şi „clădit”  pe  baza  lui  descendenţi  valoroşi  pe  care dorim să-i prăsim în porumbărie.

Material  genetic  există  în  România suficient  şi  de  o  valoare  inestimabilă,  provenind din  cele  mai  valoroase  familii  (VanHee,  Delbar, Bricoux,  Dordin, Imbrecht,  Roosens,  Janssens, Pol  Bostyn,  Sion,  Descamp  Van  Hasten(Stichelbaut), Duray, Guy Vinois, Fabry  etc). Din aceste  mari  familii  şi-au  procurat  exemplare  şi tineretul columbofil din ţările din apusul Europei şicu aceştia câştigă şi  în prezent premii de vârf cu exemplare  în  linie  pură,  sau  încrucişate  şi reclama este făcută corespunzător cu ceea ce au realizat în cultură şi în concursuri.

Toată  filozofia  în  columbofifie  constă  în  procurarea  rasei,  întreţinerea  în  cele  mai  bune  condiţii  a porumbeilor reproduşi, antrenarea şi participarea în concursuri atunci când porumbeii sunt „în formă”.Activitatea  noastră  sportiv-columbofilă  cere  de  la  fiecare  crescător  să  devină  un  ameliator  permanent  al porumbeilor  pe  care-i  creşte,  pentru  a  practica  sportul  columbofil  şi  prin  aceasta  termenul  larg  de  columbofil  să capete un conţinut mai bogat, cel de columbicultor fiind denumirea cea mai adecvată.De aici  rezultă  faptul  că  fiecare  columbofil  trebuie  să acorde o atenţie deosebită  la cele  ce  se petrec  încolonia  de  porumbei  pe  care  o  creşte.  în  plus,  se  impune  să  înregistrăm  cu  exactitate  diferitele  date,  observaţiiimportante  şi  să  avem multă  voinţă,  în  special  răbdare,  înlăturând  complet  puii  ce  nu moştenesc  caracteristicileporumbeilor de bază.  în consecinţă, baza porumbeilor  trebuie să  fie de calitate superioară,  formată din porumbei de rasă bună, certificată în pedigree, cu calităţi fizice, simţ de orientare şi buni reproducători.Reproducătorii trebuie să  fie complet sănătoşi, să aibă mare capacitate ereditară şi prolificitate bună.

Cei ce  nu  au  pedigreu  nu  pot  fi  folosiţi  la  ameliorare,  deoarece  descendenţii  lor  nu  pot  fi  corespunzător  apreciaţi, nefiind cunoscuţi.Un bun reproducător trebuie deci să fie un „as” dar în acelaşi timp şi un bun „rasseur”. Totul se realizează printr-o observare atentă, zi de zi, din partea columbicultorului şi exploatarea „asului” în reproducţie.

Categorii: Articole interesante | Lasă un comentariu

Tricomonoza

Tricomonoza (intalnita si sub denumirea de trichomonoza sau “malai“) este cea mai raspandita boala a porumbeilor. In articolele in limba engleza, o gasiti sub denumirea de trichomoniasis sau canker.

Simptome de tricomonoza:

* inghitit repetat; se poate observa mai ales dupa ce pasarile aterizeaza de la antrenament
* depuneri galbene in cioc si gat, de unde si denumirea populara de “malai”
* penaj zburlit
* apatie
* scadrea greutatii, lipsa de vioiciune
* consum crescut de apa – acesta da si asa numitele “cuiburi umede”, cand parintii cu tricomonoza pompeaza in pui multa apa
* ezitarea de a zbura

Majoritatea porumbeilor au tricomonoza in timpul vietii, dar rareori simptomele ei se pot vedea la pasarile mature. Stresul provoaca o crestere a numarului tricomonadelor si boala incepe sa afecteze porumbelul. Arata zgribulit, inceteaza sa se mai hraneasca si slabeste, iar daca nu este tratat la timp, moare. Puii sunt cei mai afectati. De aceea unii crescatori obisnuiesc sa-i trateze de tricomonoza imediat dupa intarcare. Altii nu fac acest lucru, deoarece doresc ca puii sa-si dezvolte imunitatea. Trateaza doar in timpul etapelor, cand stresul intra in scena. Daca pasarile nu pot ramane sanatoase la un nivel minim de stres, nu trebuiesc tinute.

Pasarile mature introduc puilor cantitati mici de tricomonade in timpul hranirii, si astfel acestora le creste imunitatea treptat.

Tricomonadele sunt niste flagelate, si se deplaseaza in fluide. Asadar, toti porumbeii de concurs “curati” pot lua imediat tricomonoza in mijlocul de transport, cand sute sau mii de porumbei beau din acelasi recipient.

Boala are mai multe forme:

* forma faringeala – este cea mai intalnita. Crescatorii observa depuneri galbene in gatul pasarii. In cazurile severe, aceste depuneri pot ingreuna hranirea sau chiar respiratia
* forma ombilicala – se transmite de la cuibul infectat in corp la puii inca mici, la nivelul abdomenului
* forma pe organe – in cazurile cele mai severe, tricomonoza afecteaza organele interne. Este deseori gasita in ficat. Majoritatea pasarilor vor muri din cauza disfunctionalitatilor ficatului

TRATAMENT

Ronidazolul este o substanta des folosita in tratamentul tricomonozei. Dimetridazolul si metronidazolul au fost retrase de pe piata datorita riscurilor de efecte secundare.
Medicamente eficace, speciale pentru porumbei si intalnite pe piata din Romania: Tricoplus, BS, Flagelstop, Columboviofort.
Este bine sa nu se abuzeze de aceste medicamente (sa nu se foloseasca la intamplare, sau fara motive intemeiate) deoarece tricomonadele pot deveni imune. Tratamentul se face conform indicatiilor de pe prospecte.

Recomandari pentru administrare:

* nu se administreaza mai putin decat este recomandat deoarece tricomonadele mai puternice pot supravietui si pot forma o familie care cu greu se mai elimina
* avand in vedere ca majoritatea medicamentelor se dau in apa de baut, se tine cont de faptul ca iarna porumbeii beau mai putina apa iar vara mai multa; de aceea unii crescatori prefera dozarea prin hrana, umectand boabele de care se va lipi pulberea medicamentoasa

Categorii: Boli si tratamente | Lasă un comentariu

Salmoneloza

Salmonele sunt bacterii mobile care sunt eliminate o data cu excrementele, saliva, laptele de gusa si cu ouale infectate. Porumbeii insanatositi elimina multa vreme germenii patogeni. Prin contactul cu porumbeii straini, infectati, se transmite infectia.

Cand boala izbucneste, inseamna ca organismul pasarilor a trebuit sa se confrunte cu o infectie masiva. Exista mai multe forme de salmoneloza. Cand salmonelele ajung in tractul digestiv, patrund in peretele intestinului si, intr-un interval de 4-5 zile, apare o puternica inflamatie intestinala. Urmarea este o diaree apoasa sau mucoasa urat mirositoare, de culoare galbuie sau verzuie care produce o baltoaca in jurul pasarii bolnave. Capacitatea de digerare a hranei este grav afectata. Pasarile slabesc repede si moartea survine in cateva ore.

Cand salmonele ajung, prin peretele intestinal inflamat, in sistemul circulator, prin sange sunt, astfel, afectate toate organele interne. Cand salmonelele se fixeaza pe organe, apar umflaturi de marimea unor alune, galben – verzui. Porumbeii afectati sunt apatici si mor.

Daca agentii patogeni patrund increier si maduva spinarii, apare forma nervoasa (cerebrala) a bolii. Nervii se imflameaza, apar paralizii de diverse forme iar greutatea corporala scade.

In activitatea de control si prevenire se vor face cercetari coprologice de laborator. Daca rezultatul cercetarii este pozitiv, se administreaza furalizadon si antibiotice la indicatia medicului veterinar. Tratamentul poate dura peste o luna. In cazul unui atac usor se poate face un tratament cu furalizadon si tetraciclina prin apa de baut. In cazul unor imbolnaviri grave se vor face injectii cu antibiotice din sase in sase ore. Tratamentul prin apa de baut se realizeaza de doua orin in cinci zile cu pauza de doua zile. O data cu tratamentul se va efectua si o curatenie generala a adapostului.

Tratament:
Antibiotice ( + vitamina B-complex) per oral 2 X 1/4 tablete pe zi; antibiotice si sulfamide dizolvate in apa de baut (2 X 5 mg pe porumbel pe zi, timp de 6 zile).

Categorii: Boli si tratamente | Lasă un comentariu

Paramixoviroza

Paramixoviroza face parte dintre bolile impotriva carora au fost create vaccinuri. Aceasta a aparut in anul 1982 in Germania si a cauzat, in acel an, numeroase pierderi.

La trei zile pana la trei saptamani dupa o infectie, pasarile neprotejate se imbolnavesc de rinichi. Pasarea elimina mult lichid. Apare diareea si in jurul pasarii se intinde o baltoaca de excremente.

Tulburarile sistemului nervos au, de asemenea, urmari nefaste. Acestea se exterioarizeaza printr-o rasucire a capului, de unde si incapacitatea de a ciugulii hrana sau de a face miscari in adapost, sau chiar de-asi lua zborul.

Unele pasari se pot vindeca, altele sunt pierdute.

Puii proveniti din parinti vaccinati sunt suficient protejati numai in primele saptamani de viata. In practica se obisnuieste sa se vaccineze puii in perioada mai-iulie cu un vaccin bianual si toti porumbeii maturi in luna februarie cu un vaccin anual.

In Romania am intalnit doar vaccin bianual. In strainatate exista ambele tipuri, cel mai aproape de noi gasim in Ungaria.

In cadrul imunoprofilaxiei active antiparamyxovirozei se folosesc mai multe vaccinuri: cu tulpina de virus al bolii de Newcastle sau cu virus al paramyxovirozei porumbeilor; cu virus inactivat, incorporat in emulsie uleioasa sau in apa apa; cu virus viu. Unele vaccinuri se inoculeaza subcutanat sau intramuscular, alte vaccinuri se administreaza pe mucoasele conjunctivala si nazala sau in apa de baut, deci pe mucoasa digestiva.

Vaccinurile inactivate, uleioase sau hidrice, administrate pe cale parenterala (in injectii subcutanate sau intramusculare) se absorb lent, intra in torentul sangvin si confera o imunitate care se instaleaza in decurs de 15 -21 de zile, dar este de lunga durata, de 5 -6 sau chiar 12 luni, in functie de tulpina folosita pentru preparare, de varsta pasarilor etc. Porumbeii adulti, se vaccineaza cu vaccin inactivat, uleios „Paramixovacol”, „Nedevac” sau “Columbovac” prin administrare subcutanata in doza de 0,25 ml. Vaccinarea de rapel se face dupa 3 saptamani, iar intretinerea imunitatii se efectueaza din 6 in 6 luni, cu acelasi vaccin si in aceeasi doza, cu o singura inoculare.

Categorii: Boli si tratamente | Lasă un comentariu

Coccidioza

Coccidioza (eimerioza) nu este o boala foarte grava, si ca si in cazul tricomonozei, porumbeii au in organism mereu un numar de coccidii care nu ii afecteaza vizibil, dar care pot declansa boala sub influenta anumitor factori. Multi crescatori nu trateaza medicamentos coccidioza, deoarece este bine stiut ca aceasta poate fi tinuta in frau prin pastrarea unei crescatorii uscate. Este general valabil faptul ca un mare inamic al porumbeilor este umezeala.

Simptome de coccidioza:
* diaree (uneori hemoragica)
* slabire, apatie
* sete exagerata
* penaj mat, zburlit
* porumbeii maturi manifesta somnolenta
* la femele, se produce intarzierea ouatului

Porumbeii bolnavi elimina odata cu excrementele oochisti care sunt transmisi mai departe prin ciugulit. Iata de ce curatenia, gratarele de podea, hranirea exclusiv in hranitor si alte masuri de igiena in crescatorie sunt utile. Adapatorile se pun pe un suport ingust, si nu direct pe podea, pentru a limita la maxim posibilitatile porumbeilor de a murdari apa cu dejectii.

TRATAMENT: Medicamentatie: Coccistop, BS, Amprol-plus.

Categorii: Boli si tratamente | Lasă un comentariu

Linii si familii de porumbei

 

semnul-intrebarii.jpgOare ceea ce se spune despre linii reflecta in totalitate adevarul??? Cand spunem linii, ne referim direct la familii de porumbei care au aceleasi caractere, adica aceeasi fizionomie cat si inteligenta, vointa, dorinta si dragoste fata de porumbar. Unui crescator ii trebuie peste 10-15 ani de munca si pricepere plus o selectie riguroasa, pentru a forma asa zisa linie (familie) de porumbei. Acum problema vine atunci cand cineva cumpara o famile de porumbei ce ii apartine unui crescator de renume notat aici cu X. El cumpara cati-va porumbei ce ii va reproduce la el in crescatorie,ii va antrena si hrani dupa propriile lui principii si reguli. Dupa 1-2 sau 10 ani aceasta crescatorie va ajunge cu performante de nivel Mondial si atunci, cand va fi intrebat ce linie de porumbei cultiva, el va raspunde cu mandrie ca zboara in linie pura, adica linia domnului X. Este corect acest lucru? NU!!
Si va spun si de ce: atunci cand acest crescator a cumparat de la domnul X porumbeii, ei erau reprodusi sub stricta conducere si pricepere a domnului X. Odata dusi in crescatoria cumparatorului, porumbeii nemaiavand aceleasi principii metodice de reproducere, din start nu me mai gandim ca au ramas tot linia X. Un alt exemplu este faptul ca domnul X la randul lui a cumparat porumbei de la domnul Y sau din piata. Atunci acest X de ce nu si-a denumit porumbeii Y sau mai bine spus porumbei de piata? Este clar ca porumbeii odata dusi in crescatoria unui columbofil ce sia format poropria linie, acestia din start nu mai pot fi numiti dupa vechiul proprietar. Da evident ca o buna perioada de timp prin venele porumbeilor va curge numele crescatorului ce a adus porumbeii la astfel de performante, dar asta nu inseamna ca sunt porumbei X sau Y.
Este foarte clar ca acesta cacealma are rolul de a face crescatorului o reclama dubla pentru ca profitul crescatoriei sa se dubleze.
Sa nu ne mai facem iluzii oarbe atunci cand cineva vine si spune ca are porumbei puri de la domnul X Y Z. Columbofilia este un sport simplu.
Un mare columbofil din vechea garda spunea: “Pentru a ajunge in varf iti trebuie multa pricepere si un dram de noroc”

Categorii: Articole interesante | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.