Ce fel de porumbei trebuie să ne procurăm în crescătoria noastră

Orice columbofil începător şi chiar avansat,  trebuie să-şi procure  în volierele sale cel puţin 2-3 perechi dintr-o  rasă binecunoscută,  care a dat  rezultate  şi unde porumbeii nu diferă decât prin unul  sau două  caractere maximum şi care să provină de la columbofili serioşi, cu o ţinută morală recunoscută şi care se ocupă de mai mulţi ani de creşterea porumbeilor călători.

Odată procurată această  rasă,  crescătorul  trebuie  să o păstreze  cu grijă  în  toate  calităţile ei  fizice  şi de zbor, aşa cum Ie-a avut la crescătorul de la care a provenit.Acestor  porumbei  călători  trebuie  să  li  se  asigure  o  volieră  sănătoasă,  spaţioasă,  corespunzătoare numărului de porumbei călători pe care crescătorul doreşte să-i prăsească. Ea trebuie să fie luminoasă, cu mult aer, însorită în interior, cu boxe pentru reproducători şi locuri de odihnă pentru toţi ceilalţi porumbei din crescătorie.Dacă este posibil este necesar ca îngrijirea acestor porumbei călători să fie cât mai apropiată de aceia pe care a avut-o la crescătoria de unde au fost luaţi.

Porumbeii  ce  ne  dorim  să  ni-i  procurăm  trebuie  să  fie  bine  dezvoltaţi,  dar  nu  prea mari  –  greoi  -,  să  fie muşchiuloşi, cu penaj bogat şi mătăsos. Să aibă o ţinută mândră, să fie fixaţi pe picioare, o privire ageră pentru a preîntâmpina greutăţile grelelor concursuri. Vechii campioni belgieni (Ernest, Duray, Dr. Arthur Bricoux din Jolimont, precum şi cei din Franţa  – Paul Sion, Robert Sion, Pierre Dordin etc.) nu agreau  în volierele  lor decât porumbeii foarte bine dezvoltaţi, fără defecte fizice, care de cele mai multe ori se pot  transmite cu uşurinţă, chiar dacă sunt mici  şi  invizibile.  Exemplarele mici  erau  eliminate  şi  nu  opreau  decât  pe  cei  normal  dezvoltaţi,  aşa  după  cum procedau  şi  spartanii  cu  copii  necorespunzători  din punct de vedere fizic şi pe care-i suprimau.

Un porumbel mic, fără forţă musculară şi fără o greutate  portantă  corespunzătoare  este  purtat  de  un vânt  puternic  ca  pe  o  hârtiuţă  şi  deci  nu  mai  poate ajunge la crescătorie. într-un zbor de fond, de 800-1000 km,  porumbelul  poate  întâlni  multe  intemperii  (ploaie, vânt, caniculă etc.) şi nu vor învinge decât cei cu voinţă şi  o  structură  atletică,  muşchi  de  oţel  şi  spirit  de orientare  foarte  dezvoltat.  Pentru  aceste  considerente sunt mult apreciaţi cei cu calităţile şi cu fizicul menţionat mai sus.Porumbeii procuraţi este bine să provină deci din familii a căror părinţi şi ascendenţi au avut calităţi de zbor deosebite şi a căror familii sunt constante, având caractere fizice cât mai asemănătoare.

Porumbeii  achiziţionaţi  trebuie  să  aibă  sexul  bine  imprimat,  atât  pentru mascul  cât  şi  pentru  femelă,  cucaracteristicile respective.în situaţia când această  imprimare de sex, ca  înfăţişare nu corespunde, adică: masculul are capul de  femelă,  iarfemela cap de mascul,  în ambele cazuri se apreciază că acest  fapt ar  reprezenta un defect. Un mascul care are cap de femelă nu face o impresie bună.

Marii crescători susţin că un asemenea mascul, la zboruri şi în crescătoriile lor nu reprezintă o valoare sportivă.În  ceea  ce  priveşte  femela  cu  aspect  de mascul,  părerile  lor  sunt  că  un  astfel  de  exemplar  va  efectuazboruri de calitate  în mod permanent şi aproape  întotdeauna sunt „stâlpi de  temelie” al crescătoriilor acestora, cu condiţia de bază ca ele să aibă o origine bună. Este mult mai greu să obţinem o femelă frumoasă decât un mascul frumos.  Faptul  acesta  este  confirmat  de  numeroase  expoziţii  de  porumbei  călători.  Femelele  sunt  acelea  care imprimă fizicul produşilor şi de aceea este necesar să avem femele reuşite în crescătoria noastră şi chiar cu aspect de mascul. O  femelă puternică, cu aspect de mascul, provine dintr-o  femelă bună prăsitoare. De asemenea, din femele de prăsilă obţinem  cei mai  frumoşi descendenţi,  care au  condiţie  standard necesară  şi bune  rezultate  la zbor.

Încă  din  anul  1896,  în  Belgia  şi  alte ţări din apus, s-a tras concluzia, în general, de către  marii  columbicultori,  că  porumbeii celebrii,  care  dau  cele mai  bune  rezultate  la zbor  şi  erau  premiaţi  pe  primele  locuri  la expoziţii,  proveneau  din  astfel  de  femele  cu aspect de mascul.   Când  un  exemplar tânăr şi puternic pe care-l considerăm mascul şi  este  în  realitate  femelă,  atunci  trebuie  să-l păstrăm  cu  grijă,  deoarece  descendenţii  unei asemenea  femele  ne  poate  produce exemplare  valoroase,  dacă  o  împerechem raţional şi are o origine familială de renume.

O  femelă  mică,  pipernicită  are tendinţa de a moşteni defectele strămoşilor săi. Dacă dintr-o anumită pereche de porumbei s-a născut tineret mai mic decât tipul respectiv, acest lucru ne conduce la faptul că perechea de prăsilă n-a fost bine potrivită.

Dacă  avem  un  zburător  de  calitate,  dar  necorespunzător  fizic,  atunci  să-l  lăsăm  să  obţină  succese  în zboruri, dar să nu-l destinăm pentru prăsilă, deci să producă descendenţi. El va produce un tineret mai mic decât el, iar după câţiva ani vom avea o crescătorie de porumbei mici, pitici, necorespunzători din punct de vedere fizic.

Mijlocul cel mai sigur şi cel mai eficace de a preîntâmpina ruina crescătoriei este folosirea pentru naşterea tineretului, a unei femele puternice, cu toate că are aspect de mascul.

Nu  trebuie păstraţi: descendenţii care  în ceea ce priveşte  fizicul, forma  lor, lasă  foarte mult de dorit. Este necesar ca un columbofil inteligent crescător de porumbei călători, să pornească de  la  început, cu păsări de rasă bună,  material  valoros,  provenind  dintr-o  crescătorie  de  porumbei  omogeni,  cu  aspecte  fizice  de  standard internaţional, urmând ca el să facă numai selecţionarea produşilor şi să elimine pe cei nereuşiţi şi necorespunzători la zbor. Va trebui deci să oprească   subiecţii cei mai reuşiţi şi în felul acesta columbofilul fie începător, sau avansat, nu va mai avea nevoie să aştepte ani mulţi ca să poată să obţină rezultatele mult dorite în crescătoria sa.

Trebuie ştiut că dintr-un cuplu valoros, descendenţa scade ca valoare sportivă şi aspecte fizice şi că numai printr-o împerechere consangvină între cele mai bune elemente din cuplul respectiv şi o selecţie severă, putem să alegem pe cei mai buni, astfel vom păstra rasa la nivelul procurat sau eventual să fie depăşită.

Desigur că pentru  îmbunătăţirea  rasei ce o avem este absolut necesar să mai achiziţionăm porumbei de rasă bună şi cu un  standard  fizic  remarcabil, care desigur şi  la zborurile efectuate de descendenţii  lor ne vor da satisfacţiile mult dorite de fiecare.

Columbofilul  nu  poate  deci  fi  un  rău  columbicultor,  dar  un  bun  antrenor  sau  bun  columbicultor  şi  rău antrenor. Rolul nostru  în columbofilie este de a fi şi una şi alta: şi bun antrenor şi  totodată bun columbicultor. Noi trebuie să reunim într-un tot unitar ştiinţa antrenamentelor porumbeilor călători, cu ştiinţa creşterii porumbeilor care este columbofilia.

Greutatea  în columbicultura constă  în  faptul că există, dealtfel ca  în orice  fiinţă, caractere care se văd şi altele care nu se văd.Toţi  dorim  să  posedăm  porumbei  foarte  buni,  care  să  brieze  tot  timpul  şi  pe  vând  puternic,  pe  toate distanţele, oricare ar  fi condiţiile  în care se găseşte, dar aceste păsări aproape nu există. Cine-spune că posedă afirmă un neadevăr. Unii porumbei sunt foarte buni la viteză alţii, la demi-fond, alţii: la fond, iar alţii vin bine pe timp senin,  în  timp  ce  alţii  pe  vreme  rea,  care  deobicei  predomină  în  ţara  noastră  în  lunile  când  se  derulează concursurile. Sunt unii porumbei care vin pe timpul cutremurelor, explozii solare etc.

Prin aceasta vreau să arăt că cel ce doreşte să fie un bun columbofil de la început trebuie să se axeze ce porumbei doreşte să păstreze, căci această categorie de porumbei cumpăraţi vor forma temelia crescătoriei.

Trebuie, deci, să ne hotărâm ce fel de porumbei dorim, apoi să căutăm constituţia fizică dorită, ereditatea porumbelului,  care  este  scrisă  în  pedigreu,  căci  acest  minunat  „motoraş”  ciudat  zburător  diurn  este  o  fiinţă complexă, care însă şi astăzi ascunde multe curiozităţi, pentru care fapt este îndrăgit aşa de mult de columbofili din cele mai vechi timpuri.

Dacă  dorim  să  populăm  crescătoria  cu porumbei  de  fond,  care  sunt  cei  mai  căutaţi  de columbofili,  va  trebui  să  ţinem  cont  de  mai  multe particularităţi;  fiecare  individ  se  naşte  cu  procesul  său ereditar,  deci  care  se  transmite  prin  moştenirea calităţilor  predecesorilor  săi  (reproducere,  rezultate  la concursuri  care pot  stabili precis dacă porumbelul este de fond sau viteză).

S-au  văzut  porumbei  slabi  în  aripă  sau  rău formaţi  la spate,  triumfând  la curse  lungi şi  luând  locuri de vârf  în  probele  cele  mai  grele.  Acestea  însă  sunt cazuri  rare,  dar  care  dovedesc  bine  că  sângele,  rasa este un factor de care trebuie totdeauna să ţii seama pentru a obţine succese în concursuri.

Creierul porumbelului este  tot atât de  indispensabil ca şi muşchii, aripile,  inima şi plămânii şi nici cel mai rutinat şi apreciat arbitru naţional sau internaţional, din întreaga lume nu poate judeca la vedere, dacă porumbelul le are, sau sunt necorespunzătoare. Toate acestea i-au fost dăruite porumbelului ca şi  tuturor vieţuitoarelor de pe glob numai de puterea divină a lui Dumnezeu.

Porumbelul de  fond are  sternul mai  lung, mai bine  zis de mărime mijlocie. El este dur,  solid. Când este prea  lung  este  ieşit  în  afară,  dar  el  este  apreciat  când  este  solid,  neted  şi  să  vină  aproape  să  se  confunde  cu oasele furculiţei, care trebuie să fie cât mai apropiate. Atunci spunem că porumbelul este „bine format la spate” şi dacă el are un piept bun, plămâni buni, o  inimă solidă, muşchii bine  formaţi, antrenaţi, există şanse de a-l vedea reuşind la un concurs de fond şi mai ales dacă a moştenit în cel mai înalt grad facultatea de orientare în aer.

Minimum de încărcătură, maximul de putere, antrenament şi sânge (rasă), acestea sunt condiţiile de căutat pentru a obţine rezultate în cultura porumbelului de fond şi în concursurile organizate pentru fond.

Coloritul irisului nu s-a dovedit că ar juca un rol deosebit în ceea ce priveşte clasarea porumbelului călător.De asemenea, inelul de valoare.Există porumbei buni călători cu toate categoriile de ochi. Nuanţele irisului  indica numai caracterele rasei,de  asemenea,  inelul  de  valoare,  dungile  negre,  ochiul  tricolor,  bicolor  au  importanţă  decât  în  interiorul  rasei  ce creştem, ca şi petele negre, musca (punctul alb) la ochi, târtiţa albă, tresele ruginii, unghiile negre sau albe etc.Acestea toate sunt deci caracterele rasei, în legătură cu câteva fenomene ereditare şi care dispar, persistă,apar sau reapar.

Categorii: Articole interesante | 1 comentariu

Navigare în articol

Un gând despre „Ce fel de porumbei trebuie să ne procurăm în crescătoria noastră

  1. bun articol,si corect din toate punctele de vedere daca am avea cu totii grija de pasari si i-a tine sanatosi tot anul i-am avea apti de zbor 100% si s-ar micsora si posibilitatea ca sa se imbolnaveasca in masina de transport.
    in rest la mai mare si sanatate la pasari

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: