Osatura porumbeilor

Osatura

Osatura este o parte a porumbelului ce poate fi, din pacate, sursa unor erori de selectie. Si astazi o mare parte dintre crescatori traiesc cu impresia ca pentru a realiza o performanta deosebita porumbelul are nevoie de oase puternice, dure, cu oasele pubiene strans unite (bine inchise). Lucrurile insa nu stau tocmai asa. Porumbeii cu oase groase, carora la batranete trebuie sa le taiem inelele, prezinta trasaturile pasarilor de acum 50 de ani; puternici, dar prea lenti.
Porumbeii de astazi au osatura mult mai fina comparativ cu a pasarilor din trecut. Nu as gresi daca as spune ca intre osatura fina si performanta sportiva deosebita ar exista corelatii. Totusi, cu cat osatura este mai groasa, cu atat capacitatea sportiva este mai scazuta; dintre pasarile cu osatura sub ar exista corelatii. Totusi, cu cat osatura este mai groasa, cu atat capacitatea sportiva este mai scazuta; dintre pasarile cu osatura subtire si fina se aleg pasarile de clasa.
Oasele puternice, prea groase, se coreleaza de obicei cu o greutate ridicata, fapt care atrage dupa sine cresterea balastului pe care trebuie sa-l poarte porumbelul.
Osatura se doreste a fi dezvoltata corespunzator, mai degraba elastica decat dura, de marime mijlocie. Astfel: carena sternala sa aiba o adancime mijlocie si sa nu fie prea scurta, oasele pubiene sa nu fie prea departate unul de altul, sa nu aiba varful ascutit – structura care arata o dezvoltare deficitara – si in acelasi timp nu este necesar sa fie foarte bine inchise – pentru realizarea unor performante deosebite. In trecut se considera ca oasele pubiene au rolul de a mentine, in timpul zborului, organele interne si daca acestea nu sunt corespunzatoare, organele interne aluneca inapoi afectand echilibrul corpului. Dar acest lucru nu este adevarat, oasele pubiene nu au asemenea functii. La Jac Wolff, columbofil de fond olandez foarte cunoscut, femela cu seria 61-300996, de culoare albastra solzat (care la un an a castigat locul 4 la nationalul Bordeaux – 860 km si mai tarziu a castigat de 6 ori la cursa St. Vincent – 1121 km) era prototipul porumbelului de clasa: usoara ca un fulg, cu o musculatura de calitate, rar intalnita, elastica si relaxata, cu o fizionomie a fetei explicita, cu ochi maro cu granulatie bogata, groasa, cioc alb si atat de deschisa in spate incat incape `pumnul omului`. Fiica acestei porumbite am vazut-o la Maraton De Lange din Leiden, cu aceleasi caracteristici si care a realizat, la randul ei, performante deosebite la Chateauroux (632 km), Ruffec (760 km) si Bordeaux (860 km).
In general, osatura porumbeilor tineri este mai elastica, cu timpul insa se rigidizeaza prin calcifiere, devenind mai dura. Cu toate acestea, osatura elastica a porumbeilor tineri rezista mai mult decat cea a pasarilor batrane cu osatura mai dura. Similar, se poate vorbi despre o comparatie intre caii cu osatura dura greoaie – caii mari, greoi, de povara si caii cu osatura fina, subtire – pur sange englez, de exemplu. Totusi, osatura cailor pur sange este supusa la eforturi mult mai mari decat cea a cailor greoi, de povara. Deci calitatea osaturii nu este conditionata doar de grosimea ei. Si la porumbei este valabila aceasta regula.
Osatura intereseaza, in general, doar ca sa nu ingreuneze porumbelul, sa nu-i adauge greutate in plus, neavand influenta asupra performantei decat cel mult infranand-o daca este prea dezvoltata. Deformarea carenei sternale nu este un defect deoarece musculatura atasata de aceasta nu este afectata – lucru care se poate constata prin studierea unui porumbel disecat. Este de dorit o carena sternala adanca, plata – dublata de obicei de o musculatura plina, lunga – caz in care masa musculara este mai mare comparativ cu un stern scurt. Piet de Weerd si in general scriitorii de specialitate, sunt de parere ca porumbeii de distante lungi trebuie sa aiba sternul mai adanc deoarece printre fibrele musculare este mai mult spatiu, fapt ce influenteaza calitatea celulelor musculare – respectiv posibilitatea depozitarii substantelor de rezerva. In urma unor studii anatomice serioase s-a constatat ca afirmatiile de mai sus au un anumit grad de susceptibilitate: numarul fibrelor genetice este determinat genetic (mostenit) si nu poate fi modificat daca carena sternala este mai adanca sau mai lunga. De fapt, daca sternul este mai scurt si plat, musculatura pare mai groasa, iar daca este mai adanc si mai lung pare mai subtire si mai saraca, dar in ambele cazuri cantitatea musculara este determinata genetic. Adancimea sternului poate fi considerata o insusire negativa doar daca are loc si o crestere a greutatii corporale.

Alfonz Anker

Categorii: Articole interesante | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: