Foarte multe lucruri depind de o năpârlire bună

Foarte multe lucruri depind de o năpârlire bună

În ultima săptămână a lunii iulie, în crescătoriile noastre a fost un zgomot de nedescris când văduvii s-au întors de la ultima cursă a sezonului. Li s-a permis să stea cu femelele lor. Pentru ei, sezonul se încheiase. E plăcut să te afli printre porumbeii tineri care tocmai au fost reîmperecheaţi, vezi numai entuziasm în jurul tău.

Unii îşi fac cuiburi, alţii îşi gonesc femela la cuib. Nu îi acordă nici o clipă de răgaz, nici măcar să bea apă ori să ciugulească câteva grăunţe. E distractiv să-i priveşti. Curând vor începe să ouă, după care se vor odihni. În acest moment, ne confruntăm cu unul dintre cele mai importante procese din sportul columbofil – năpârlirea. Permiteţi-mi să încerc să-i îi ajut pe cititori, discutând despre năpârlire sub toate aspectele pe care aceasta le implică. În primul rând, nu trebuie să uitaţi că rezultatele bune depind de o năpârlire adecvată. Într-adevăr, porumbeii care năpârlesc complet se bucură de o stare de sănătate mai bună. Vor intra devreme în formă şi vor rămâne aşa mai mult timp. Aceşti porumbei trec prin cele mai grele încercări cu un maxim de efort şi cu un minim de uzură a ţesuturilor.

În septembrie, năpârlirea atinge stadiul cel mai avansat. Între timpul reînnoirii, porumbeii trebuie să dobândească un nou penaj, care trebuie să fie mătăsos, fin şi strălucitor. Acesta le permite să zboare mai uşor şi conferă o rezistenţă mai mare împotriva ploii şi a ceţii. Cine a ţinut în mână un campion cu un penaj abundent şi mătăsos ştie ce vreau să spun. Această abundenţă a penajului indică un atlet solid printre prietenii noştri înaripaţi. Dar şi o „carcasă de lemn”, cu remige tari şi rigide şi un penaj asemănător paielor va năpârli normal. Însă, chiar dacă va beneficia de cea mai bună îngrijire, porumbeul respectiv nu va îmbrăca o „haină” mai frumoasă decât cea originală. Seminţele de oleaginoase nu vor fi de nici un ajutor. Eu mă refer însă la acei porumbei care au din plin aceste calităţi.

În crescătoriile unde alimentaţia este echilibrată, unde nu se scot prea mulţi pui, unde curăţenia este păstrată, schimbările se petrec normal, regulat şi fără probleme. Crescătorii care neglijează năpârlirea niciodată nu vor ajunge prea departe în sportul columbofil. Să nu uităm că o stare de sănătate excelentă este cheia unei năpârliri armonioase. Totul depinde de starea de sănătate. Evitaţi reproducţia şi zborurile în exces. Asiguraţi-vă că le oferiţi o hrană adecvată şi nu veţi întâmpina probleme. Năpârlirea este un proces firesc şi, în condiţii normale, nu necesită nimic special. Ce înţeleg prin condiţii normale? Aşa cum am spus, sănătate, odihnă suficientă, fără competiţii şi fără reproducţie. Prea mulţi kilometri parcurşi în timpul năpârlirii vă vor crea probleme.

Cunosc două crescătorii puternice unde păsările au zburat în toate concursurile într-un sezon extrem de încărcat, după care, în sezonul următor, au dispărut din clasamente. Din când în când, acei crescători aveau 5 – 6 păsări în primele 20, însă regularitatea a dispărut. Care să fie cauza? Din punctul meu de vedere, şi-au suprasolicitat păsările cu scopul de a câştiga toate categoriile campionatului din 1959. Au vrut să acapareze tot: văduvie până la jumătatea lunii august, după care şi-au reîmperecheat păsările şi au concurat până la sfârşitul lui septembrie, apoi fiecare pereche a crescut câte doi pui pentru câţiva cumpărători zeloşi. Această combinaţie a afectat cumplit rezistenţa, potenţialul şi capacitatea de recuperare a porumbeilor.

În luna ianuarie, la două săptămâni de la împerechere, am luat din nou la mână aceşti porumbei şi a trebuit să le spun crescătorilor că vor avea un sezon slab. Ultimele 3 – 4 pene de zbor erau serios avariate, unii aveau pene neschimbate în coadă şi, chiar mai rău, aveau prea mult puf nenăpârlit. Penele cu defecte apărute după sezonul de zboruri sunt o dovadă clară că ceva nu a fost deloc în ordine. În acel an, aşa cum am prevăzut, prietenii noştri au dat-o în bară rău de tot. Însă a fost numai vina lor. Starea de sănătate a păsărilor şi capacitatea lor fizică le-au fost compromise. Forma de concurs, de care era atâta nevoie într-un sezon neregulat, a întârziat să apară. I-am sfătuit pe aceşti doi crescători să pună capăt sezonului de zboruri la jumătatea lui iulie şi să nu mai reproducă. Numai ouă şi pui de până la opt zile. Imediat ce laptele de guşă se epuizează, să treacă puii în grija doicilor. După aceea, încă o pontă de aproximativ 10 zile, după care sunt îndepărtate cuibarele şi boxele închise. Între timp, vor ajunge la jumătatea lunii septembrie şi năpârlirea se poate încheia astfel fără probleme. Unul dintre crescători mi-a urmat sfatul şi a avut un an competiţional de succes. Celălalt nu a putut lua decizia de a se opri aşa devreme deoarece, la acel moment, concura un pic mai bine. Şi-a ţinut porumbeii în văduvie până în august, apoi i-a zburat în timp ce goneau la cuib şi o cursă având pui de zece zile. Rezultatele din luna august au fost „subţiri”. Iar anul următor a fost catastrofal. Toate acestea dovedesc că până şi cei mai buni zburători pot deveni mediocri dacă se pune prea multă presiune pe ei. Să fie un avertisment pentru toţi crescătorii care vor să urmeze acelaşi drum.
Din experienţa acumulată în propria-mi crescătorie, şi adesea am constatat că acest aspect se adevereşte şi în alte crescătorii, porumbeii aflaţi într-o stare perfectă de sănătate năpârlesc excelent în prima fază a procesului fără vreun ajutor din partea îngrijitorului. Abia în ultima fază a procesului de năpârlire, când sunt schimbate ultimele 2 – 3 pene de avânt, încep să apară cel mai adesea problemele. Nu e prima oară când scriu despre acest lucru. Dar cred că este important să reamintim cititorilor să nu mai repete aceeaşi greşeală. Oricine urmăreşte îndeaproape procesul de năpârlire va constata că totul se desfăşoară normal. Defectele despre care s-a scris cu privire la ultimele 4 pene propulsoare au apărut după încheierea sezonului competiţional. Acestea nu vor împiedica porumbeii să zboare, însă indică faptul că s-a făcut o greşeală. Acest lucru s-a întâmplat numai din vina dumneavoastră. Dar ce anume s-a petrecut? Nu pot explica decât în felul următor. În ultimele două luni de vară, păsările par să aibă suficiente rezerve rămase. Aceleaşi păsări, după prima fază a procesului de năpârlire, au rămas fără rezervele respective, atât de necesare unei bune năpârliri a ultimelor 4 pene de zbor. Crescătorul îşi dă toată silinţa să afle cauza problemei. Vrea să evite reapariţia ei pe viitor. Să fi fost amestecul prea dietetic sau prea puţin diversificat? E posibil ca forţa fizică să fi scăzut din cauza hranei neadecvate, determinând astfel organismul să nu poată fi în stare să producă noi pene de calitate. Asta nu înseamnă că trebuie să creştem procentul de mazăre sau de seminţe oleaginoase. Noi, cel puţin, nu procedăm aşa. Nemulţumirile şi problemele care se vor isca în urma acestui demers vor fi mult mai grave. E posibil ca nenorocirea să fi fost cauzată şi de un sezon mult prea lung. E limpede că bagajul de cunoştinţe al managerului joacă un rol important. E datoria lui să se asigure că păsările beneficiază de un mediu cât se poate de liniştit, fără zgomote, de la jumătatea lunii august, astfel încât procesul de năpârlire să se încheie în cele mai bune condiţii. Prioritatea lui e să-şi pregătească porumbeii pentru următorul sezon. Din acest motiv nu trebuie să neglijăm nici un aspect la sfârşitul perioadei de năpârlire.

În crescătoriile noastre nu ne lovim de toate aceste probleme. Păsările noastre sunt retrase devreme, nu cresc pui după jumătatea lunii septembrie şi primesc o hrană diversificată pe toată perioada năpârlirii. Apoi se antrenează o singură dată pe zi pentru că, imediat ce ultimele două pene de avânt au crescut la loc, au mai multă poftă de zbor şi îşi pierd din rezervele de care au atâta nevoie. Acesta este sistemul pe care noi îl practicăm, un sistem care întotdeauna ne-a mulţumit. Şi mai sunt mulţi alţi crescători de succes care îl recomandă.

În vreme ce noi încercăm să facem totul pentru a încheia procesul de năpârlire în cele mai bune condiţii, sunt unii crescători care nu se pot opri să-şi angajeze porumbeii la concursuri! Probabil nu strică dacă se încearcă câteva femele tinere. Aceştia sunt aşa-zişii „specialişti” în cursele târzii – concurenţi care ies în evidenţă numai în ultimele două luni ale sezonului de concursuri. Cunosc câţiva dintre ei. În plin sezon competiţional, cu porumbei buni, pur şi simplu nu ţin pasul. Şi dispun de adăposturi bine construite şi de porumbei de calitate. Problema o constituie aceste ultime curse; solicită prea mult, se ţin prea târziu şi păsările nu se pot reface înainte de începerea năpârlirii. Prima etapă a procesului se desfăşoară de obicei în condiţii bune, dar spre sfârşit rămân fără rezerve. Pentru acest lucru, „specialiştii” vor plăti tribut pe termen lung. Nu doar penele din aripă şi din coadă vor avea de suferit, dar şi puful va lăsa mult de dorit. În cazul porumbeilor sănătoşi, ar trebui să înceapă să cadă imediat. Puful este atât de important încât crescătorii serioşi îi acordă o importanţă deosebită. În august, când vremea călduroasă ţine deja de mult timp, aceşti porumbei pot fi reintroduşi la concursuri. Dar, dacă crescătorul încearcă să recupereze terenul pierdut, din nou va face aceeaşi greşeală. Cel mai bun remediu este un an întreg de repaus total pentru porumbeii respectivi. Vor străluci din nou în cursele importante, când competiţia adevărată va fi în toi.

În timpul năpârlirii, când penajul nu s-a reînnoit aşa cum ar fi trebuit, fie că s-a făcut sau nu vreo greşeală, crescătorul le poate administra porumbeilor o „băutură pe bază de plante” care stimulează năpârlirea. Acest „ceai” este, de asemenea, un bun detoxifiant al sângelui. Mulţi crescători îl administrează în septembrie şi octombrie. Folosind o serie de plante, puteţi prepara un ceai care să detoxifice sângele. Următorul ceai poate fi administrat de două ori pe săptămână: extract din rădăcină de rubarbă, rădăcini de asmăţui, rădăcini de păpădie, un pumn de seminţe de in, la care se adaugă o linguriţă de sare de bucătărie la doi litri de apă. Lăsaţi să fiarbă, apoi răciţi şi turnaţi fiertura printr-o strecurătoare. La fiecare două săptămâni, daţi porumbeilor un ceai preparat din frunze de salcie, lămâiţă (cimbru) şi urzică moartă albă în cantităţi aproximativ egale. Fierbeţi-le împreună şi adăugaţi puţin zahăr, miere şi zahăr candel. Se găsesc ceaiuri bune şi de cumpărat, scutindu-vă astfel de efortul preparării lor.

Aceste remedii chiar stimulează năpârlirea şi dau rezultate în nouă cazuri din zece. Sunt eficiente cu preponderenţă în cazul păsărilor slăbite şi atunci când nu suntem mulţumiţi de felul în care puful năpârleşte. Este necesar să detoxifiem aceste păsări. Cunosc nişte medicamente la sticluţă, care funcţionează cât ai bate din palme: acţionează rapid, dar sunt prea puternice. Îi vor întoarce pe dos intestinele porumbelului. E o măsură prea radicală şi prea periculoasă pentru mine. Preferăm un detoxifiant care să acţioneze încet. E foarte posibil să existe nişte remedii mult mai moderne decât aceste „ceaiuri băbeşti”. Dar asta înseamnă şi mai mulţi bani. Şi oare sunt ele eficiente? Aici rămânem în dubiu. Eu nu folosesc nici un fel de ceai. Felul în care sunt administrate nu are nici un efect asupra porumbelului. Din când în când, pun doar puţin usturoi în apa de băut în cursul lunii octombrie. Iată cum procedăm: pentru început, puneţi cîţiva căţei de usturoi într-o sticlă cu apă, lăsaţi să stea aşa o zi, după care turnaţi puţin lichid în fiecare adăpătoare. Acest leac simplu este un bun detoxifiant al sângelui.

Pe la mijlocul lunii septembrie, ne înţărcăm tardivii. Între timp, maturilor li s-a permis o pontă de câteva zile, iar năpârlirea a început. Odată ce puii sunt mutaţi în alt compartiment, procesul de năpârlire atinge rapid punctul maxim. Zilnic ridicăm maldăre de pene din crescătorie în această perioadă. Îndepărtăm toate ouăle şi cuibarele după 10 zile de clocit astfel încât năpârlirea continuă fără întreruperi. Nu se mai formază lapte de guşă iar năpârlirea avansează. Scoatem şi boxele şi le depozităm într-o magazie, după care le înlocuim cu odihnitori amplasate pe peretele din spate. Deşi sunt încă împreună, porumbeii îşi pierd dorinţa de împerechere din cauza schimbării, plus că a intervenit năpârlirea. Dacă, totuşi, depun ouă, îndepărtaţi-le. Acolo unde boxele nu pot fi demontate, închideţi-le şi puneţi în faţa lor odihnitori. Acest lucru e util pentru a evita luptele şi deteriorarea penelor şi nu influenţează negativ năpârlirea. Dacă porumbeii nu înţeleg că perioada de reproducţie a luat sfârşit şi se încăpăţânează să intre în boxe, acoperiţi partea din faţă cu un carton. Asta îi va calma şi le va permite să se odihnească. Atâta vreme cât nu sunt separaţi pe sexe, vor sta unul lângă altul în faţa boxelor închise. Dacă, totuşi, depun ouă în vreun colţ al crescătoriei sau cine ştie pe unde în octombrie, nu vă impacientaţi. Nu va avea repercusiuni asupra sezonului viitor. Deschideţi din nou boxa şi lăsaţi-i să clocească zece zile. Dacă ouă şi a doua oară, atunci separăm femela. Ouatul repetat ar fi o greşeală. Nu va permite o bună năpârlire şi nu e o manieră indicată de a pregăti viitorul sezon competiţional şi de reproducţie. Ca să obţină rezultate bune, porumbeii trebuie să năpârlească complet.
Personal, sunt un susţinător al năpârlirii complete, cel puţin până începe iarna. E o greşeală să vă plănuiţi sfârşitul năpârlirii în noiembrie sau decembrie pentru că ar fi prea târziu în cazul în care vom avea de-a face cu o iarnă timpurie. O pană din coadă sau o pană de zbor nenăpârlită nu înseamnă întotdeauna reproducţie sau concursuri în exces, însă puful trebuie să cadă la timp şi devreme. Asta e o certitudine. Să-i lăsăm în pace pe aceia care pretind că nu au încredere şi că porumbeii îşi vor înnoi penajul prea devreme. Aceşti oameni se înşeală. Crescătorii cei mai inteligenţi ştiu ei mai bine ce fac şi au fost campioni toată viaţa lor. Aceşti crescători experimentaţi ştiu cum să-şi menţină păsările calme pe perioada iernii, cum să controleze forma sportivă atunci când e nevoie, cum să o îmbunătăţească treptat şi cum să o păstreze. Am scris pe această temă de multe ori, cu siguranţă nu e un secret. Nu am auzit niciodată ca porumbeii cu un penaj frumos să fie contraproductivi! Crescătorii care dispun de voliere bine construite pentru femelele lor, astfel încât acestea să se poată antrena zilnic, pot separa pe sexe după al doilea rând de ouă. Astfel, sunt siguri că năpârlirea va decurge normal. În orice caz, această metodă e cea mai sigură.

Alţii îşi ţin porumbeii împreună cât mai mult timp. Pentru a determina acest lucru, îi lasă să clocească până îşi părăsesc cuibul. Nu îmi place acest sistem, e împotriva naturii. Procedând astfel, porumbeii secretă lapte de guşă care nu mai poate fi eliminat ulterior, lucru care dăunează sistemului digestiv. Acum câţiva ani, unul dintre colegii mei a scris un articol interesant în „De Belgische Duivensport”. După ultima serie, i-a lăsat să ouă din nou. Unii dintre ei au stat pe ouă false o lună întreagă. Curând şi-a dat seama că năpârlirea era în urmă, comparativ cu ceilalţi ani când îşi separase porumbeii devreme. De parcă clocitul în exces şi laptele de guşă neregurgitat afectase condiţia fizică a păsărilor. Ca să fie sigur, a sacrificat un exemplar care clocise 22 de zile. I-a verificat cu atenţie guşa şi a ajuns la următoarea concluzie: „glandele mamare” erau uscate, deshidratate. O masă densă de lapte stricat se lipise de pereţii guşii şi provocase o inflamaţie, iar mirosul era cumplit. Ar putea fi oare aceasta o explicaţie a faptului că unii porumbei campioni îi bat fără drept de apel pe ceilalţi concurenţi iar următorul sezon abia dacă mai clasează? Gust Ducheyene, campionul Uniunii Antwerp, care ştie într-adevăr ce vorbeşte, e foarte atent în privinţa acestui aspect. El lasă în cuib doi pui în fiecare lună a sezonului competiţional şi de reproducţie. Cel puţin până când laptele de guşă este consumat. O singură greşeală în metabolismul porumbeilor şi năpârlirea poate fi influenţată negativ. Prefer să-i las să clocească de două ori câte 10 zile decât o singură dată timp de 20 de zile.
sursa:rrp.ro